- cuvení
- vb., ind. prez. 3 sg. cuvíne, 3 pl. cuvín, imperf. 3 sg. cuveneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuvínã; ger. cuvenínd
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
cuvení
Look at other dictionaries:
cuveni — CUVENÍ vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se cuveni să facă asta!) 4. v. trebui. 5. v. putea. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime cuvení … Dicționar Român
cuvenire — CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. refl. unipers. 1. A i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerinţele morale; a se cădea. – lat. convenire. Trimis de gudovan, 25.11.2008. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
reveni — REVENÍ1, pers 3 reveneşte, vb. IV. (reg.) 1. intranz. şi refl. (Despre pământ, aer etc.) A deveni jilav, a se umezi. 2. refl. (Despre timp) A se răcori. – Din reavăn. Trimis de romac, 17.11.2008. Sursa: DEX 98 REVENÍ2, revín, vb. IV. intr … Dicționar Român
cădea — CĂDEÁ, cad, vb. II. I. intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutăţii, a se lăsa în jos; a pica. ♦ fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinţi, păr,… … Dicționar Român
merita — MERITÁ, mérit, vb. I. tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăţi preţuirea, interesul… … Dicționar Român
cuvios — CUVIÓS, OÁSĂ, cuvioşi, oase. adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor şi călugăriţelor. ♦ (Substantivat: în religia creştină) Nume dat sfinţilor proveniţi din călugări care nu au fost martiri. 2. (înv … Dicționar Român
căuta — CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ♢ expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preţ. N ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii… … Dicționar Român
putea — PUTEÁ, pot, vb. II. tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simţi capabil de a înfăptui un lucru. ♢ loc. adv. Cum poate (sau pot, poţi etc.) = pe măsura posibilităţilor. ♢ expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul,… … Dicționar Român
trebui — TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ♢ loc. adv. Cum trebuie = aşa cum se cuvine, cum se cade; bine. ♢ expr. Aşa ţi trebuie! = aşa ţi se cuvine, aşa meriţi. Atâta i a trebuit (ca să...) =… … Dicționar Român
veni — VENÍ, vin, vb. IV. intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeşte sau despre care se vorbeşte; a se apropia de un loc, de o aşezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr un anumit loc. ♢ expr. Du te vino subst. = mişcare,… … Dicționar Român
